Cine a descoperit teatrul




Cine a inventat teatrul?

august 18, 2014
Cine a inventat teatrul

Teatrul

Una din cele mai vechi metode de divertisment ale omenirii, teatrul este o adevarata arta care se practica si in zilele noastre. Dar v-ati intrebat vreodata cine a inventat teatrul? Cine a adus pe scena aceasta forma de arta? Ei bine, haideti sa aflam impreuna cine este inventatorul teatrului si cand a aparut acesta.

Teatrul este o forma colaborativa de arta care foloseste actori pentru a prezenta experiente dintr-un eveniment, real sau imaginar, in fata unui public real, intr-o locatie specifica de asemenea numit teatru. Actorii pot comunica experientele catre public prin combinatii de gestica, dialog, musica si dans. Elemente de design si decorul scenei sunt folosite pentru a amplifica fizicalitatea, prezenta si rapiditatea experientei.

Istoria teatrului

Teatrul isi are inceputurile inca din Antichitate. Cea mai timpurie relatare a unui eveniment cvasiteatral dateaza inca din anul 2000 i.Hr., incepand cu “piesele patimilor” din Egiptul Antic. Aceasta poveste a zeului Osiris a fost jucata in fiecare an al festivalurile din acea perioada.

Exista referinte despre divertismentul teatral in China ce dateaza inca din anul 1500 i.Hr., pe timpul Dinastiei Shang. Chinezii foloseau adesea muzica si reprezentatii acrobatice si amuzante. Pe timpul Dinastiei Sung existau foarte multe piese care includeau muzica si acrobatii. Acestea s-a dezvoltat, pe perioada Dinastiei Yuan, in forme teatrale mai sofisticate impartite pe structuri de patru sau cinci acte.

Cea mai veche forma de teatru indian a fost teatrul sanscrit. A luat nastere undeva intre secolele II-I i.Hr. si a inflorit intre secolele I si X, aceasta perioada fiind una relativa de pace in istoria Indiei, timp in care s-au scris sute de piese. Odata cu cuceririle islamice care au inceput in secolele X-XI, teatrul a fost descurajat sau interzis. Ulterior, printr-o incercare de reintegrare a valorilor si ideilor indigene, teatrul rural a fost incurajat pe intregul subcontinent, dezvoltandu-se intr-un numar mare de limbi regionale din secolul XV pana in secolul XIX. Teatrul indian modern s-a dezvoltat pe perioada dominatiei coloniale sub Imperiul Britanic, din secolul XIX pana in secolul XX.

In Grecia Antica, teatrul s-a dezvoltat cel mai mult in Atena, unde isi are originea si teatrul vestic traditional. Era parte dintr-o cultura mai larga de teatralitate si performanta din Grecia clasica ce includea festivaluri, ritualuri religioase, politica, drept, atletis si gimnastica, muzica, poezie, nunti, funeralii si simpozioane. Participarea la multele festivaluri ale orasului si, in special, la Festivalul Dionisia, fie ca membru, fie ca participant activ in productile teatrale, era o indatorire importanta ca cetatean. Participarea civica impunea si evaluarea retoricii oratorilor evidentiate in performantele din curtea de justitie sau reuniunile politice, ambele fiind asemanatoare teatrului si incepand sa absoarba vocabularul sau dramatic. Teatrul elenistic a constat din trei tipuri de drama: tragedii, comedii si piese satirice.

Teatrul vestic s-a dezvoltat si s-a extins considerabil sub romani. Istoricul roman Livy a scris ca romanii sunt primii care au practicat teatrul in secolul al IV-lea i.Hr., cu performantele actorilor etrusci. Beacham sustine ca romanii au fost familiari cu practicile preteatrale cu ceva timp inainte de acea scriere. Teatrul Romei Antice a fost o forma de arta diversa si infloritoare, de la performante de teatru stradal la festivaluri, dans nud si acrobatii, la atragatoarele comedii ale lui Plaut si la tragediile foarte stilate si elaborate verbal ale lui Seneca. Desi Roma a avut o traditie nativa a performantei, elenizarea culturii romane in secolul III i.Hr. a avut un efect profund si revigorant pentru teatrul roman si a incurajat dezvoltarea literaturii latine la cea mai inalta treapta a calitatii.

Cand a inceput decaderea Imperiului Roman de Apus, in secolele IV-V, puterea romana a trecut la Constantinopol si la Imperiul Roman de Rasarit, ulterior numit Imperiul Bizantin. Desi nu exista foarte multe dovezi despre teatrul bizantin, exista dovezi care arata ca mima, pantomima, scenete sau recitatii din tragedii si comedii, dans si alte metode de divertisment erau foarte populare. Constantinopolul a avut doua teatre care au fost deschise pana in secolul V. Totusi, importanta reala a bizantinilor in istoria teatrala este prezervarea mai multor texte clasice grecesti si compilarea unei enciclopedii masive numita Suda, din care deriva o cantitate mare de informatie despre teatrul elen.

Cand invaziile vikingilor au incetat, la mijlocul secolului XI, drama liturgica s-a extins din Rusia spre Scandinavia si Italia. Numai in Spania ocupata de musulmani, drama liturgica nu a fost prezentata deloc. In ciuda numerelor mari de drame liturgice care au supravietuit acelei perioade, multe biserici jucau doar o data sau de doua ori pe an si un numar si mai mare de biserici nu jucau deloc teatru.

La sfarsitul Evului Mediu, actorii profesionisti au inceput sa apara in Anglia si Europa. Richard al III-lea si Henry al VII-lea au finantat mici companii de actorii profesionisti. Piesele lor erau jucate in Sala Mare din resedinta unui nobil, adesea pregatita cu o platforma intr-o parte a salii.

Trupele de “Commedia dell’arte” au jucat scenete improvizate in toata Europa timp de secole. “Commedia dell’arte” era un teatru bazat pe actori, nefiind nevoie de multa recuzita si decor. Aceasta forma de teatru a aparut pentru prima data in Italia anilor 1560.

In timpul Anilor de Aur ai teatrului, intre 1590 si 1681, Spania a vazut o crestere monumentala in productia de teatru, la fel si in importanta teatrului in societatea spaniola. Era o forma de arta accesibila tuturor participantilor din perioada Spaniei renascentiste, fiind puternic sponsorizata de clasa aristocrata si puternic vizionata de clasele joase. Volumul si varietatea pieselor spaniole in timpul Anilor de Aur era fara precedent in istoria mondiala teatrala, fiind de patru ori mai mare decat productia de drama a Angliei renascentiste. Desi acest volum a fost si un motiv de criticism si nu doar de lauda pentru Anii de Aur a teatrulu spaniol, punand in fata cantitatea inaintea calitatii, un numar mare de 10 000 pana la 30 000 de piese ale acelei perioade erau considerate adevarate opere de arta.

Comediile engelzesti scrise si jucate in perioada de Reconstructie a Angliei, intre 1660 si 1710, au fost numite colectiv “Comedii de Reconstructie”. Dupa ce performantele publice pe scena au fost interzise timp de 18 ani de catre regimul puritan, redeschiderea teatrelor in 1660 a semnalat o rezistenta a dramei englezesti. Comedia de Reconstructie este cunoscuta pentru explicitatea sexualitatii, o calitate incurajata de Charles al II-lea (1660-1685) si de caracterele desfranate ale aristocratilor.

Teatrul “Spectacular de Reconstructie” a ajuns pe scenele Londrei la sfarsitul secolului XVII, captivand publicul cu actiune, muzica, dans, decor mobil, pictura iluzionistica baroca, costume splendide si efecte speciale precum usi capcana, actori “zburatori” si artificii. Aceste spectacole au avut tot timpul o reputatie negativa ca fiind o amenintare vulgara si comerciala pentru drama legitima, sprirtuala.

Neoclasicismul a fost forma de teatru dominanta in secolul al XVIII-lea. Cerea un decor riguros si respectarea intocmai a unitatilor clasice. Teatrul neoclasic, ca si toata perioada de neoclasicism, sunt caracterizate prin maretia acestora. Costumele si decorul erau elaborate si complexe, iar jocul actoricesc era caracterizat prin gesturi ample si melodramatice.

Teatrul din secolul XIX este divizat in doua parti: de inceput si de sfarsit. Perioada de inceput era dominata de melodramatism si romanticism. Ulterior, a doua parte a teatrului acestui secol a cunoscut realismul si nonrealismul, naturalismul si simbolismul.

Cum o mare parte a teatrului secolului XX a continuat si a extins proiecte ale realismului si naturalismului, a existat o parte a teatrului experimental care a respins aceste conventii. Aceste experimente au format o parte a micarilor moderniste si postmoderniste si includeau forme de teatru politic la fel si o munca mai estetica.

In zilele noastre teatrul a ramas una din metodele de divertisment pentru unele persoane care inca stiu ce inseamna arta si munca depusa de persoanele din spatele cortinei. Din pacate, teatrul a pierdut mult in ultimul timp, lasand loc cinematografului, televiziunii sau discotecilor, iar tineretul nu mai este interesat de aceasta forma de arta.

Acum ati aflat cine a inventat teatrul si cand a aparut acesta. Speram ca acest articol vi-a satisfacut dorinta de cunoastere si vi-a imbogatit cunostintele.




Articol scris in categoria Divertisment

Vezi si alte articole din aceasta categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*