Cine a inventat zaharina?

Zaharina

Zaharina (cod european: E 954) este un indulcitor artificial cu nicio energie calorica efectiva si este de aproximativ 300 de ori mai dulce decat zaharul de masa, dar lasa ulterior un gust mai amar sau chiar “metalic”, in special la oncentratiile mari. Zaharina este folosita pentru a indulci produsele precum bauturi, bomboane, prajituri, medicamente si pasta de dinti.

Istoria zaharinei

In anul 1878 Constantin Fahlberg a produs pentru prima data zaharina. El a fost chimist ce lucra la derivatii de gudron de carbune in laboratorul lui Ira Remesen de la Universitatea Johns Hopkins. Fahlberg a observat intr-o noapte un gust un gust dulce pe mana sa si a facut legatura acestuia cu compusul la care lucra in acea zi. Impreuna cu Remesen, Fahlberg a publicat articole despre sulfimidul benzoic in anii 1879 si 1880. In anul 1884, pe cand lucra deja pe cont propriu in New York, Fahlberg a aplicat pentru mai multe brevete in diferite tari, descriind metode de productie a substantei pe care a denumit-o zaharina. Doi ani mai tarziu a inceput productia acesteia intr-o fabrica dintr-o suburbie din Magdeburg, Germania. Fahlberg a inceput sa se imbogateasca, iar Remsen a devenit foarte iritat considerand ca si el merita credite pentru substantele realizate in laboratorul sau.

La presiunea industriei zaharului, in Germania anului 1902, zaharina a fost supusa obigativitatii comercializarii prin farmacii, fiind permisa vanzarea acesteia numai diabeticilor. Abia in Al Doilea Razboi Mondial a fost permisa din nou consumarea ei ca indulcitor normal.

Desi zaharina a inceput sa fie comercializata la scurt timp dupa ce a fost inventata, pana la criza de zahar din timpul Primului Razboi Mondial, folosirea ei nu a fost atat de raspandita. Popularitatea sa a crescut printre dietetici in timpul anilor 1960 si 1970, fiind un indulcitor fara calorii. In SUA zaharina este adesea oferita in restaurante in pliculete de culoare roz, cel mai cunoscut brand fiind “Sweet’n Low”.

In anul 1911, Decizia 135 a Inspectiei Alimentare a constatat ca alimentele ce contineau zaharina erau alterate. Totusi, in 1912, Decizia 142 a Inspectiei Alimentare a stabilit ca indulcitorul nu este nociv. In Uniunea Europeana, zaharina este cunoscuta si sub forma numarului de aditiv alimentar E954.

In momentul de fata zaharina este acceptata in majoritatea tarilor, iar tari precum Canada au ridicat interdictia anterioara ca aditiv alimentar. Acuzatiile asociate cu tumorile la vezica urinara s-au dovedit a fi nefondate in experimentele facute pe primate. Totusi, este interzisa trimiterea tabletelor sau a pachetelor de zaharina in Franta.

Zaharina este adesea folosita in combinatie cu aspartam in bauturi carbogazoase dietetice. Este considerata ca fiind o descoperire foarte importanta, in special pentru diabetici, deoarece trece direct prin sistemul digestiv fara a mai fi digerata.

Acum ati aflat cine a inventat zaharina si cat de importanta este acest indulcitor artificial. Speram ca acest articol vi-a satisfacut dorinta de cunoastere si vi-a imbogatit cunostintele.